Toamna se numără bobocii, spune un proverb. Pentru românii din Finlanda se poate spune că în această tomană s-au numărat mulţi copii.

La Helsinki, în 6 octombrie fericiţii părinţi Adina şi Virgil Niiranen au adus la Sfânta Taină a Botezului pe fiul lor Dan Markus. Naşi au fost Miruna şi Matei Rusu precum şi Maria de Luca.

Două zile mai târziu, la Tampere, fericiţii părinţi Anca şi Mircea Guină au adus spre încreştinare pe fiul lor Matias Paul. Naşi au fost Betty şi Radu Bîlcu.

Tot la Tampere, în 29 octombrie, fericiţii părinţi Adina şi Adrian Burian au adus la Sfânta Tainăa Botezului pe fiul lor Alex Victor. Naşă a fost Eliza Burian.

În această toamnă slujbele în limba română s-au săvârşit în Helsinki, Tampere, Turku şi Lappeenranta (în acest oraş după o oarecare perioadă de pauză).

În afară de aceste evenimente, într-un fel obişnuite şi normale, comunităţile românilor din Tampere şi Helsinki au beneficiat de momente deosebite legate de marele praznic al Naşterii Domnului, în limbajul copiilor de venirea lui Moş Crăciun.

În 9 decembrie la Tampere s-a săvârşit Sfânta Liturghie în limba română, eveniment obişnuit care a prilejuit posibilitatea venirii la Sfânta Taină a Mărturisirii pentru cei ce au dorit. Întâlnirea de după slujbă, la cafea, a fost însă mai deosebită. Mai întâi că, după cafea şi gustări, am putut gusta, spiritual, dintr-un spectacol oferit de copii din Tampere cu puţine întăriri de la Turku. De organizarea acestui spectacol s-a ocupa doamna profesoară Adina Dumitrescu.

Tot la Tampere, după câţiva ani în care părintele Ioan Durac împărţea copiilor darurile primite de la Moş Crăciun, în acest an însuşi Moş Crăciun şi-a găsit timp să vină în mijlocul copiilor şi să le ofere aceste daruri.

Şi la Helsinki după slujba Vecerniei în limba română din ziua a doua a Crăciunului, Moş Crăciun a poposit la întâlnirea românilor de după slujbă şi a împărţit cadouri copiilor participanţi la slujbă.

Matias Paul la Taina Botezului.
Matias Paul la Taina Botezului.
Dan Markus la Sfânta Taină a Botezului.
Dan Markus la Sfânta Taină a Botezului.
Alex Victor la Sfânta Taina a Botezului.
Alex Victor la Sfânta Taina a Botezului.
La Tampere în aşteptarea lui Moş Crăciun.
La Tampere în aşteptarea lui Moş Crăciun.
Participanţii de la concertul din Tampere.
Participanţii de la concertul din Tampere.
Moş Crăciun a sosit la Helsinki.
Moş Crăciun a sosit la Helsinki.
  • Selectează un alt articol utilizând cuprinsul din stânga.