Slujba la care participă de cele mai multe ori în viaţă orice creştin este Sfânta Liturghie. Despre Sfânta Liturghie s-au scris şi se vor scrie în continuare multe cărţi pentru că Sfânta Liturghie nu este doar o înşiruire întâmplătoare de rugăciuni şi cântări, ci este jertfa omului adusă Creatorului şi Purtătorului de grijă, Dumnezeu.

Folosind cuvântul jertfă ne putem întreba: oare Sfânta Liturghie este într-adevăr jertfă? Voi răspunde puţin mai târziu la această întrebare. Ştim ca fiecare dintre noi, în diferite feluri, aducem jertfă lui Dumnezeu. Prin darurile pe care le facem ne arătăm recunoştinţa şi dragostea către Dumnezeu pentru toate binefacerile care se revarsă peste noi.

Jertfa nu este ceva nou ci ea a existat din totdeauna la toate religiile şi la toate popoarele. Jertfa a început cu primii oameni. Unul din textele biblice foarte cunoscute este următorul: „Dar după un timp, Cain a dus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor” Fac. 4, 3-4). Poporul ales a adus jertfă Creatorului potrivit rânduielilor pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise.

În Vechiul Testament s-au adus jertfe lui Dumnezeu în felul în care Dumnezeu i-a poruncit lui Moise. Mântuitorul Iisus Hristos, pogorât pe pământ, a spus: ”Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Mat. 5, 17). Deci jertfa trebuia să continue, dar într-un alt fel. După Mântuitorul Iisus Hristos jertfa nu a încetat, dar noi creştinii o aducem într-un alt fel. Şi acum răspund la întrebarea de mai sus: Noi creştinii aducem jertfă lui Dumnezeu la Sfânta Liturghie prin Sfânta Împărtăşanie.

Ştim că Mântuitorul a aşezat Sfintele Taine, iar una dintre acestea este Sfânta Împărtăşanie care se pregăteşte la Sfânta Liturghie. Cuvintele Mântuitorului de aşezare a Sfintei Împărtăşanii le auzim la fiecare Liturghie: ”Iar pe când mâncau ei, Iisus luând pâine şi binecvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: =Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu=. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: =Beţi dintru acesta toţi, că acesta este sângele Meu, al Legii celei noi=” (Mat. 26,26-28). După aceasta Fiul Lui Dumnezeu a spus: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea” (Luca 22, 19).

La începutul creştinismului această slujbă a avut diferite denumiri: frângerea pâinii (Ap. t. 2, 42); Cina Domnului (I Kor. 11, 20) sau Euharistia (mulţumire). Mai târziu această slujbă a primit numele de Liturghie care înseamnă lucrare sau slujbă publică.

În Biserica Ortodoxă avem trei Liturghii, şi anume: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului (+ 407); Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadochiei (+379); Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie cel Mare (Dialogul), Episcopul Romei (+ 604). Mai sunt şi alte Liturghii care se săvârşesc în diferite Biserici locale, dar pentru întreaga Ortodoxie aceste trei Liturghii sunt caracteristice.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte de 10 pe an: în primele cinci duminici din Postul Mare, în joia şi sâmbăta Patimilor, în ajunul Crăciunului (24 decembrie), În ajunul Bobotezei (5 ianuarie), în ziua Sfântului Vasile (1 ianuarie). Liturghia darurilor mai înainte sfinţite se săvârşeşte în timpul Postului Mare în afară de următoarele zile: toate sâmbetele când se face Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur iar în Sâmbăta Patimilor cea a Sfântului Vasile; toate duminicile când se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile iar în Duminica Floriilor a Sfântului Ioan; în ziua Buneivestiri când se face Liturghia Sfântului Ioan; Joia Patimilor când se face Liturghia Sfântului Vasile; Luni şi marţi din prima săptămână a Postului şi Vinerea Mare când nu se face Liturghie. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur se săvârşeşte în toate zilele din an când nu se săvârşesc celelalte două.

Sfânta Liturghie are două părţi mari: Proscomidia care se săvârşeşte în taină şi Liturghia propriu-zisă care la rândul ei se poate împărţi în Liturghia catehumenilor (a celor ce se pregătesc să devină membrii ai Bisericii) şi Liturghia credincioşilor (a celor ce sunt botezaţi şi membrii ai Bisericii).

Acestea ar fi lucruri în general cunoscute, dar care este bine să ni le amintim. În continuare aş dori ca în câteva cuvinte să vorbesc despre unele lucruri mai puţin cunoscute din modul în care a luat naştere ordinea de săvârşire a Sfintelor Liturghii în cursul anului bisericesc.

Spre exemplu Liturghia darurilor mai înainte sfinţite a apărut mai târziu din cauza unei hotărâri a Sinodului de la Laodiceea (360-380). Atunci s-a hotărât ca Liturghia să nu se săvârşească în timpul postului decât numai sâmbăta şi duminica (canoanele 49 şi 51). Această hotărâre s-a luat datorită faptului că Liturghia fiind un prilej de bucurie nu s-ar potrivi cu perioada postului.

Dar erau mulţi creştini care doreau să se împărtăşească şi în alte zile ale săptămânii, mai ales miercurea şi vinerea. Pentru a împăca dorinţa credincioşilor cu hotărârile Sinodului de la Laodiceea, s-a făcut obiceiul de a se opri o parte din Darurile sfinţite sâmbăta sau duminica pentru a împărtăşi cu ele pe credincioşi în zilele când nu se săvârşea Sfânta Liturghie.

Această împărtăşanie avea loc seara după slujba vecerniei. Mai târziu vecernia a fost urmată de rugăciuni şi ceremonii ale Sfintei Liturghii pentru ca Sfânta Împărtăşanie să fie mai festivă.

Cele două slujbe, la început deosebite, au fost legate între ele şi au primit numele de Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Pentru aceasta în zilele noastre vedem că de fapt această Liturghie începe cu vecernia. Sinodul quinisext (cinci-şaselea) de la Constantinopol a hotărât prin canonul 52 ca Liturghia Darurilor înainte sfinţite să se săvârşească în timpul Postului mare.

Sfânta Liturghie este slujba cea mai importantă în biserică din diferite motive. Oare ne-am gândit că ea uneşte nevăzut pe om cu Dumnezeu, în mod direct cu Mântuitorul prin Sfânta Împărtăşanie?

În Sfânta Liturghie se întâlnesc mai multe taine ale Bisericii. Cei ce doresc să se împărtăşească cu trupul şi sângele Domnului trebuie ca mai înainte să fi primit Taina Botezului şi a Mirungerii. Apoi pentru a primi cu vrednicie Sfânta Împărtăşanie trebuie să mergi la Sfânta Taină a Mărturisirii şi apoi să posteşti pentru ca nu cumva să iei Împărtăşania cu nevrednicie. Am putea spune, deasemenea că la Sfânta Liturghie întâlnim şi Sfânta Taină a Preoţiei pentru că preotul, cel ce săvârşeşte Liturghia, a primit această Taină care îi dă dreptul să fie slujitor al Domnului. Cei mai mulţi dintre creştinii participanţi la Sfânta Liturghie au primit Sfânta Taină a Cununiei şi în mod indirect şi această Taină este cuprinsă în întregul celei mai înălţătoare rugăciuni ce o aducem lui Dumnezeu, Sfânta Liturghie.

Despre Sfânta Liturghie se pot spune multe lucruri interesante, dar cele mai importante două lucruri sunt participarea la această jertfă nesângeroasă, iar al doilea ar fi pregătirea pe care o facem pentru participarea la Sfânta Liturghie şi mai ales pentru Sfânta Împărtăşanie. Lipsa unei pregătiri minimale poate să facă din întâlnirea cu Domnul un moment care să nu aducă satisfacţii spirituale.

Închei aceste consideraţii cu cuvintele unui mare sfânt şi mare scriitor bisericesc, Sfântul Simion, Arhiepiscopul Tesalonicului, care spune despre Sfânta Liturghie următoarele: „nu este altceva mai de folos nouă şi mai iubit de Dumnezeu ca jertfa aceasta, pentru că este lucrarea Lui (a Mântuitorului) şi înnoirea oamenilor şi părtăşie a Lui cu noi… Deci, mai presus decât toată rugăciunea şi lauda, se cade a ne griji de lucrarea aceasta a Liturghiei, căci pentru ea este toată rugăciunea şi de cele mai multe ori în zilele vieţii noastre pe ea s-o săvârşim”

Părintele IOAN