După cincisprezece ani de la Unire, Basarabia mai este discutată – aci de ruşi, cari nu pot uita ca au stăpânit-o peste o sută de ani, aci de unii din compatrioţii români cari mereu îi găsesc cusururi sau mereu se aţin să o „salveze”.

Acest lucru nu poate să ne măgulească câtuşi de puţin. Ceea ce-i adânc înrădăcinat în sufletul nostru este dorinţa să ajungem să nu mai fim discutaţi nici de duşmani, nici de prieteni: Basarbia să nu mai fie mărul de discordie între ruşi şi români. Basarabia să nu mai fie râvnită de ruşi, căci a fost, este şi trebuie să rămâie pământ românesc. Basarabia să nu mai fie privită ca un pământ al făgăduinţei sau ca o arie de experienţe pentru toţi dezrădăcinaţii de aiurea. Basarbia să fie lăsată să-şi chezăşuiască chiar o viaţă locală liberă, bazată pe norme de drept şi de lege, să fie ajutată să-şi lecuiască rănile din trecut, să fie înzestrată cu aşezăminte care s-o ducă mai repede pe căile progresului economic, cultural, social şi politic.

Totuşi dacă Basarabia este discutată, apoi lucrul cel mai normal este ca noi, basarabenii, să ne vârâm în discuţie, să ne îmbrăţişăm cauza noastră proprie şi să căutăm să ne servim provincia noastră cât mai bine. Discuţia comportă mult material documentar, care după cum rezultă din mersul discuţiei lipseşte: nu este adunat, nu este studiat, nu este utilizat cu obiectivitate ştiinţifică.

Datoria noastră a basarabenilor este să ne punem şi mai dârz pe muncă şi să scoatem în evidenţă fiinţa adevărată a Basarabiei, trecutul ei oropsit sub regimul absolutismului rusesc, sufletul românesc al moldovenilor, interesul comun de convieţuire paşnică între populaţiunile de azi ale provinciei, dârzenia noastră în lupta de a ne asigura o viaţă liberă şi ordonată sub cerul senin al Basarabiei şi dorinţa noastră de a servi, mai degrabă, ca o verigă de legătură între statul nostru şi statul vecin, decât ca un măr al discordiei între ele.

(Un cuvânt înainte, în Viaţa Basarabiei,

nr. 1, ianuarie, 1933; fragment)

Din Magazin istoric, iunie 2006