Despre a şaptea poruncă

“Să nu preacurveşti” (Ieşirea 20, 14).

Faţă de această poruncă greşesc nu numai cei ce preacurvesc cu femeia măritată a aproapelui, ci şi cei care curvesc cu o femeie necăsătorită. Fiindcă, după cel de al patrulea canon al Sfântului Grigorie al Nisei şi curvia se socoteşte preacurvie. Greşesc acei călugări care curvesc sau se însoară, aceia care cad în preacurvie duhovnicească, adică în erezie şi învăţătură rătăcită. La acestă poruncă se adaugă lăcomia pântecelui, cântecele (deşuchiate), înfăţişările desmăţate şi aţâţătoare şi toate câte sunt pricini ale preacurviei.

Faţă de această poruncă greşesc bărbatul sau femeia, dacă s-au sulemenit, ori s-au împodobit peste măsură, ori au folosit vopsele şi miresme într-un scop ticălos şi au pricinuit sminteală altuia. Dacă cineva a îndemnat pe altul la păcate trupeşti, ori a fost mijlocitor la asemenea fapte, prin scrisori, veşti, daruri sau prin altele de acest fel.

Despre a opta poruncă

“Să nu furi” (Ieşirea 20, 15).

Faţă de această poruncă greşesc cei ce sunt furi în chip făţiş, precum sunt tâlharii: cei ce răpesc cu silnicie şi apucătorii. Apoi, cei ce sunt hoţi pe ascuns, cum sunt cei ce fură, dar nu în chip vădit. Greşesc câţi sunt hoţi înşelători, cum sunt neguţătorii şi toţi cei care încearcă să-şi bată joc de un altul, şi vând cu măsuri şi greutăţi meşteşugite şi folosesc mii şi mii de tertipuri şi minciuni. De aceea şi Domnul i-a numit pe neguţători tâlhari şi furi, zicând: “Casa mea casă de rugăciune se va chema, iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari” (Matei 21, 13), cum sunt cei care iau camătă. O încălcare a acestei porunci este iubirea de arginţi, iar de această poruncă ţin şi păcatele care se trag din iubirea de arginţi, pe care le-am pomenit.

Faţă de această poruncă mai greşeşte cineva dacă cumpără lucru de furat, cu bunăştiinţă, ca să-l capete mai ieftin decât preţuieşte. Dacă a făcut să treacă bani răi în loc de bani buni, sau cu lipsă şi nedeplini, pentru bani întregi. Dacă sluga n-a slujit cum trebuia sau a slujit prost, dar şi-a luat simbria. Dacă vreunul nu i-a plătit pe cei care l-au slujit. Dacă a găsit ceva şi l-a păstrat, fără că cerceteze cine l-a pierdut. Dacă nu s-a ţinut de învoielile pe care le-a făcut. Dacă s-a lenevit în treburile peste care a fost mai mare: ale orfanilor sau ale văduvelor sau ale bisericilor sau ale şcolilor sau ale tovarăşilor săi. Dacă a făcut daruri judecătorului, ca să judece fără dreptate, sau dacă el însuşi a luat, ca să judece. Dacă cere de pomană, fără să aibă trebuinţă. Dacă negustorii vând marfă proastă pentru cea bună sau o amestecă cu cea bună. Dacă vând marfa mai scump decât preţuieşte sau o cumpără mai ieftin de la un vânzător nepriceput. Dacă nu vând cum porunceşte stăpânitorul. Dacă dau daruri stăpânitorului, ca să-l lase să vândă cum doresc ei. Dacă nu dau socoteală cinstită tovarăşilor lor. Dacă mint, spunând că au dat faliment, ca să mănânce banii străini. Dacă vreo slugă vinde mai scump decât i-a spus stăpânul. Dacă are cineva lucru străin sau amanet şi-l lasă de se strică sau îl cheltuieşte. Dacă a jucat cărţi sau alte jocuri cu copiii sau cu alţi neştiutori, ca să-i înşele. Faţă de această poruncă încă mai greşeşte cineva dacă a pricinuit pagube lucrului sau averii fratelui său.

Dacă a mutat hotarele ţarinei sau caselor lui, ca să ia loc din ţarina sau de la casa aproapelui său. Dacă a tăiat copacii fratelui său, pe acesta legile ţării îl pedepsesc ca pe un tâlhar. Dacă i-a furat dobitoacele, pe acesta legile îl pedepsesc cu surghiun sau cu tăierea mâinii. Dacă cineva momeşte şi ia sluga altuia, făgăduindu-i plată mai mare. Dacă cineva deschide scrisori, sau meşteşugeşte iscălitura altuia sau o prescrie sau o rade sau o rupe. Acesta se pedepseşte de legile ţării cu surghiun şi răpirea bunurilor lui. Toate acestea sunt hoţie şi trebuie să le dea înapoi dacă vor să capete iertare.