AZI ÎN TIMIŞOARA, MÂINE-N TOATĂ ŢARA…

În anul 1986 am vizitat un bun amic ce locuia în unul din cele mai frumoase oraşe europene, Timisoara , acolo am văzut pentru prima dată o antenă parabolică într-o casă particulară. După multe ore de conversaţii şi vizionare a programelor din lumea liberă, Dan îmi spune: “hai să mergem unde ţi-am promis mai de mult”, la mama lui Nicu Covaci (nascută în Moldova de peste Prut).

Erau exact douăzeci de ani de când, la teatrul din Piteşti, urmăream primul meu concert cu Phöenix. Nu să pot spun câtă precauţie, casa fiind în general supravegheată. După acele momente de puţină teamă începem conversaţia …

Unii din cei ce au reuşit să plece cu câteva ore înainte de ocuparea părţii orientale a României de sovietici, au ajuns în Regatul României. Primirea a fost pe măsura aşteptării refugiaţilor. Majestatea Sa şi Guvernul au reuşit, în condiţiile dificile ale anilor ´40, să-şi primească fraţii, integrând rapid un mare număr dintre ei în acea societate interbelică în care nu existau complexe, sau diferenţe majore faţă de alte state ale Europei.

Calvarul începe după falsificarea alegerilor din 1946, specialitatea casei la comunişti. Românii de peste Prut încep să se ascundă. Mulţi au reuşit să-şi schimbe numele, alţii se ascund în păduri, mulţi însă sunt prinşi şi condamnaţi ca duşmani ai poporului… sovietic! Sunt deportaţi în Siberia. Peste un milion de români sunt dislocaţi în anii patruzeci şi începutul anilor cincizeci din estul României, parte cunoscută, astăzi, sub numele de Republica Moldova.

După evenimentele din 1989 de la noi, speranţele de reîntregire a României sunt risipite. De fapt nici nu s-a încercat ceva decât la acel nivel de perestroika, bine cunoscut de guvernanţii noştri de la începutul anilor nouăzeci .

În perioada 1996-2000 sunt intenţii, dar acum este prea târziu, linia dură din timpul lui Lenin reapare la Moscova, iar cel desemnat de guvern în problemele de integrare cu românii de peste Prut, Radu Vasile, nu a fost alegerea cea mai bună.

Din păcate când la programele TV româneşti sunt invitaţi români din Moldova, de multe ori se găsesc “şmecheri” care zâmbesc la auzul unui accent ce nu sună ca-n Ferentari, sau moderatori care schimbă subiectul când cineva deschide o discuţie pe această temă atât de dureroasă pentru noi.

Aş vrea să închei mulţumind celor care menţin contacte cu fraţii ce suferă peste Prut, celor care sunt activi în a informa opinia publică despre tragedia românilor care în proporţie 65% sunt conduşi de o minoritate de 11%.

Prof. LIVIU PETRILĂ