TRAGEDIA ROMÂNIEI

Ca în orice publicaţie românească nu se putea ca în modesta noastră revistă să nu se scrie ceva despre revolta din decembrie 1989. Un titlu mai plăcut ar fi fost unul în care, neapărat, să apară cuvântul “revoluţie” aşa cum le place să se spună neocomuniştilor în frunte cu Ion Iliescu şi aceasta mai ales în orice decembrie. Atâtea evenimente s-au întâmplat în România în anul 2004 şi mai ales la sfârşitul acestui an încât nu ştim la ce să ne oprim.

Ce este sigur, acum la 15 de la “revoluţie”, este faptul că nu prea ştim mare lucru. Sau chiar şi ce ştim ni se dă de înţeles că de fapt nu ştim pentru că nu suntem de acord cu “adevărul” pe care îl vor cei ce s-au înălţat în vârful puterii prin jertfa unor oameni care au crezut că poate exista adevăr şi în România. Din 17 până în 22 decembrie 1989 am văzut destule momente ale revoltei de la Timişoara în care fără nici o pricină de tăgadă armata a încercat să apere statul comunist în faţa românilor care nu cereau nimic mai mult decât ceea ce este natural ca omul să aibă, libertatea. În 20 decembrie 1989 am însoţit mulţimea demonstranţilor care a trecut prin faţa casei parohiale unde eram preot, prin faţa Consulatului jugoslav, piaţa Maria, intreprinderea ELBA, Gara de Nord până în piaţa Operei. Acolo armata română s-a înfrăţit cu demonstranţii. După câteva ore am ascultat mesajul “criminalului” şi ne-am simţit liberi cum n-am fost niciodată.

În 22 decembrie când eram doar la un kilometru de centrul oraşului s-a tras şi demonstranţii din piaţa Operei s-au retras de frica “teroriştilor”. Scriu doar acum aceste amintiri pentru ca nu cumva să creadă cineva că mi-aş dori statutul de revoluţionar şi aceasta pentru simplu motiv că am fost un demonstrant între cei 100.000 de timişoreni. Legile date de neocomunişti cu privire la revoluţionari sunt încă o ruşine pe obrazul României şi mai ales o jignire pentru cei care au murit cu credinţa că România a scăpat de comunism şi nu numai de ceauşism.

România are mulţi eroi care îi cinstim cu cuviinţa recunoştinţei pentru spiritual lor de jertfă. A recompensa revoluţionari, unii nici nu este sigur că au fost aşa ceva, cu spaţii comerciale, hectare de pământ şi alte avantaje este ca şi când s-ar da de înţeles că orice fel de revoltă poate fi plătită astfel. Cine sunt cei ce au dat aceste avantaje? Neocomuniştii care au profitat de revoluţie pentru a lua puterea.

În această toamnă s-a vorbit de două Românii, una rurală, care a votat cu foştii comunişti şi una urbană care a votat contra foştilor comunişti. De fapt în România sunt oameni informaţi şi oameni neinformaţi şi, din nefericire, oameni care nu vor să se informeze. Din această cauză în România s-a perpetuat un regim neocomunist timp de 15 ani.

Tragedia României constă în faptul că oamenii sunt dezorientaţi şi fără minime cunoştinţe despre democraţie, deşi a trecut atât amar de vreme de când cred că sunt liberi şi de când cred că trăiesc într-o democraţie.

Adevărul este singura modalitate care-i poate elibera pe prizonierii români, prinşi în cleştele comunismului, la 15 de când s-a strigat “jos comunismul”. După alegerile din decembrie România a primit o nouă şansă de a scăpa de comunişti. Trebuie doar să ştie să o folosească.

Ca orice român mă mândresc cu ţara mea, cu frumuseţile şi bogăţiile ei. Dar cum poţi explica unor străini că destul de mulţi români au râs de papionul lui Ion Raţiu sau că au aplaudat minerii care loveau oamenii ce purtau ochelari, crezându-i intelectuali ca şi când a fi intelectual este o crimă.

Românii au trăit 15 ani în minciună, cu voia lor dar mai ales cu voia celui ce s-a pus ultimul pe listă, Ion Iliescu, pentru ca apoi acesta să întoarcă lista. Dacă nici acum nu se va rosti, în mod oficial, adevărul, poporul român se va bălăci în aceiaşi mocirlă a minciunii comuniste.

TIMIŞOARA Decembrie 1989.

În decembrie 2004 românii au fost prea trişti şi dezamăgiţi să poată sărbători ziua de 1 Decembrie sau pe eroii din decembrie 1989. Bucuria şi sărbătoarea cea mai mare a fost că neocomuniştii nu mai sunt la putere şi mai ales cu speranţa aflării sau mai precis a rostirii adevărului de care românii au nevoie pentru a putea merge mai departe.

Românii au trăit într-o cruntă tragedie de peste 50 de ani (perioada 1997-2000 a fost prea nesemnificativă). Ni s-a oferit parodia procesului lui Ceauşescu care ar fi trebuit, după părerea unora, să ne fie de ajuns. Comunismul l-a creat pe Ceauşescu şi pe alţii la fel ca el, şi acest sistem inuman trebuie să compară în faţa justiţiei, să dea socoteală pentru nedreptăţile pe care le-a făcut oamenilor. Din câte ştiu nu se întrezăreşte o astfel de posibilitate, aceasta însemnând, în continuare, ca inteligenţa românească să părăsească ţara, iar cei rămaşi să fie manipulaţi mai departe până la uitarea adevărului.

Românii vor începe noul an cu speranţă dar şi cu aceeaşi frică pentru ziua de mâine. Nu este important că se intră în Europa ci cum se va intra în această comunitate pentru că în funcţie de start va fi şi evoluţia ulterioară. Nu ne costa nimic să sperăm că peste un an adevărul despre “revoluţia română” din 1989 nu va mai fi în ceaţă.

IOAN DURAC