După Unire, multe lucruri bune s-au realizat în provincia noastră, dar şi mai multe încă au rămas să fie ânfăptuite. În afară de Şcoală,Biserică, Justiţi şi Administraţie, care au făcut progrese mari şi indiscutabile, noi basarabenii ne putem mândri cu reforma agrară, pe care am înfăptuit-o şi pe care încă nici o ţară din lume nu a putut-o realiza, cum am realizat-o noi. Era şi o necesitate absolută, atât din punct de vedere social, căci ţăranii noştri, talpa ţării, erau nevoiţi să emigreze în Caucaz, Turchestan, Amur, Ussuriisc şi alte regiuni sălbatice din Asia, cât şi din punct de vedere naţional, că majoritatea terenurilor agricole din Basarabia se aflau în mâinile străinilor, la care ţăranii noştri moldoveni trebuia să fie sau argaţi sau arendaşi.

Bineînţeles, în lumea aceasta totul este relativ. Dar celor ce ne critică cu patimă şi răutate, le putem recomanda un lucru: să-şi arunce privirea peste apa Nistrului şi să-şi aplece urechea pe malul lui, ca să vadă şi să audă ceea ce se petrece dincolo.

Totuşi, dacă nu s-a făcut tot ce am dorit şi ce a trebuit să se facă, vinovatul cel dintâi nu a fost centrul, care ne-ar fi neglijat cu inmtenţie, ci noi înşine. Nu am avut noi în permanenţă reprezentanşii noştri în Parlamentul şi mai ales în guvernul Ţării? Cea dintâi şi marea greşeală a noastră, trebuie să o spunem verde, a fost că noi, puţini la număr cum eram, de la început ne-am permis luxul să ne dezbinăm într-atâtea partide şi grupări politice. Această dezbinare a fost fatală pentru interesele mari ale moldovenimii noastre basarabene. Hidra pseudo-democratică, cosmopolită şi internaţională a reuşit uşor să pătrundă, să troneze şi să dicteze în altarul vieţii noastre publice.

Din cauza dezbunării, duşmănindu-ne şi bârfindu-ne reciproc, nu am contribuit noi oare la descurajarea şi demoralizarea maselor noastre ţărăneşti? Nu am fost şi noi de vină că s-au dezbinat şi s-au duşmănit între ei ţăranii noştri, că şi dintre ei s-au format bresle ruşinoase de agenţi electorali, de bătăuşi profesionişti şi de hoţi de urne? Nu am îndemnat şi noi pe învăţători şi pe preoţi să-şi părăsească şcoala şi biserica şi să se pună în slujba partidelor noastre?

Din cauza aceasta, în învăţământ, administraşie şi chiar în Parlament, nu au putut intra cei mai buni, cei mai vrednici şi cei mai pregătiţi, ci adeseori indivizi care nu au avut şi n-au absolute nimic comun nici cu trecutul nostrum, nici cu interesele şi năzuinţele noastre naţionale.

Dar presa străină şi înstrăinată? Nu a fost şi ea, în opera ei de destrămare a solidarităţii noastre naşionale şi de ponegrire a tuturor înfăptuitorilor Unirii, nu a fost ea oare încurajată şi de ai noştri? Din cauza democratismului nostrum cosmopolit, limba românească, nici după 20 de ani de la Unire, nu a parvenit să fie respectată chiar de “intelighenţii” noştri moldoveni. O mulţime de funcţionari, preoţi, învăţători, magistraţi şi pensionari moldoveni, plătiţi din sudoarea ţăranului nostrum roman şi apăraţi de baioneta neadormită a soldatului nostrum, nici până azi nu vroesc să părăsească urâtul obicei, ce ne aminteşte de trecutul de robie, de a vorbi în public limba fostului nostrum cotropitor. Ce voesc d-lor să manifeste prin graiul străin, nu aşi putea răspunde precis. Dar am convingerea că ei dovedesc că merită porecla ce le-a fost dată de ruşi (“ochincari”, “mămăligari”). Am avut în Basarabia săptămâna de curăţenie şi deparazitare. Când va veni oare termenul şi pentru săptămâna de derusificare?

În sfârşit, nu sunt tot ai noştri vinovaţi că “stilismul” (adepţii calendarului iulian, pe stil vechi), ce adaugă o nouă dezbinare în biserica noastră basarabeană, nu poate să dispară nici până astăzi?

(Basarabia de sub oblăduirea rusească, în Viaţa Basarabiei,nr. 1/1941, fragmente)

Din Magazin istoric, martie 2004

Ion Pelivan