Episcop al Tomisului

Acest venerabil episcop tomitan era de origine capadochian. El a ocupat scaunul Episcopiei Tomisului prin anul 360, dovedindu-se un devotat păstor al turmei lui Hristos şi aprig apărător al credinţei ortodoxe niceene. Ducea o viaţă ascetică de sfinţenie şi se împotrivea cu dârzenie să nu pătrundă arianismul în hotarele eparhiei sale, care se întindea între Dunăre şi Marea Neagră.

Despre acest episcop sfânt au scris doi scriitori vestiţi – Sozomen şi Teodoret al Cirului. Astfel, Sozomen vorbeşte de vizita împăratului arian Valens (364-378) la Tomis, în anul 369, pe când se întorcea dintr-o expediţie împotriva goţilor. Autorul spune în Istoria sa bisericească că împăratul a intrat în biserica episcopală şi a cerut episcopului Vetranion să intre în comuniune cu arienii pe care îi simpatiza, şi să slujească împreună cu ei. Marele episcop a apărat dreapta credinţă şi „a vorbit cu îndrăzneală despre hotărârile celor 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I de la Niceea (325) împotriva lui Arie, pe care nu le putea călca”. Apoi bunul păstor al turmei lui Hristos s-a retras cu credincioşii săi într-o altă biserica din Tomis, lăsând pe împărat singur. Împăratul, mâniindu-se, a încercat să-l exileze, dar îndată a revenit de teamă să nu se răscoale „sciţii” din Dacia Pontică. Aceeaşi înfruntare avea să o pătimească Valens după câţiva ani în Cezarea Capadochiei, din partea Sfântului Vasile cel Mare (+379), care era bun prieten şi probabil părinte duhovnicesc al Sfântului Vetranion.

Sozomen îşi încheie relatarea sa cu următoarele cuvinte: „iată în ce chip a înfruntat Vetranion zelul împăratului, el fiind, dealtfel, bărbat destoinic şi renumit prin viaţa sa virtuoasă, precum mărturisesc şi sciţii înşişi”.

Mormântul de la Niculiţel (Sciţia Minor, sec.IV)

Teodoret, episcopul Cirului, spune şi el: „Iar Vetranion, fiind împodobit cu tot felul de virtuţi şi

încredinţându-i-se sarcina de arhiereu peste cetăţile din toată Sciţia (Dacia Pontică), şi-a înflăcărat cugetarea cu râvnă şi a înfruntat stricarea învăţăturilor dreptei credinţe şi fărădelegile comise de Valens împotriva dreptcredin-cioşilor.

Fericitul episcop Vetranion a încurajat mult viaţa ascetică şi nevoinţa sihaştrilor de prin peşteri şi mici bisericuţe rupestre, după obiceiul sihaştrilor din Capadochia. El va fi călăuzit în copilărie, spre nevoinţa monahală, pe tânărul Ioan Cassian şi prietenul său Gherman şi tot el, probabil, a înălţat o bazilică pe cripta cu moaştele celor patru martiri de la Niculiţel, ale cărei ruine împreună cu „martirionul” au fost descoperite în anul 1971. În timpul păstoriei sale existau în Episcopia Tomisului câteva aşezări monahale de renume, cu călugări cărturari şi teologi.

Sfântul Vetranion este considerat de unii teologi autorul „Scrisorii Bisericii Goţiei (Daciei Traiane) către Biserica din Capadochia…” care a însoţit moaştele Sfântului Sava Gotul, martirizat de goţi la 12 aprilie 372, cerute de Sfântul Vasile cel Mare în patria de origine. El a contribuit împreună cu guvernatorul Daciei Pontice, Iunius Soranus, la transportarea moaştelor Sfântului Mucenic Sava Gotul din Dacia la Cezareea Capadochiei.

Cu puţin înainte de anul 381, Sfântul Episcop Vetranion şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu şi este cinstit de Biserica Ortodoxă ca sfânt, la 25 ianuarie.