ÎNMORMÂNTAREA
de PETRE DULFU

Şi trăia în vremea ceea
Iosif din Arimatea –
Un iudeu cu vază mare
Printre-ai săi… şi om cu stare.
Lui Iisus învăţăcel
Îi era, pe-ascuns, şi el;
Şi cereasca-mpărăţie
Aşteptă cu dor să vie. –

Deci mergând, el a intrat
Vineri seara la Pilat;
A cerut să-i deie lui
Trupul mort al Domnului.
Iar Pilat îl dărui. –
Giulgiuri Iosif târgui…
Cu el, din Ierusalim,
S-a unit şi Nicodim,
Tot aşa de credincios,
Ca şi Iosif, lui Hristos. –
Smirnă multă de acasă
Şi aloc îşi luase.
De pe cruce, binişor,
Dat-au jos pe-nvăţător;
L-au înfăşurat apoi,
Peste tot, în giulgiuri noi.
Cu miresme unsu-l-au,
Cum Iudeii-ndătinau.

Iosif o grădină-avea,
Şi loc bun de-odihnă-n ea:
Groapă mai de mult săpată
Numa-n piatră tare, toată.
Nime-ntr-însa, pân-aci,
N-a fost pus a odihni.
Şi l-au dus acolo… Iară
După ce-l înmormântară:
Piatră mare, grea au pus
Pe mormântul lui Iisus.
***

Sâmbătă s-au adunat
Arhiereii la Pilat…
Zis-au: - Ne-am adus aminte
De-ale lui Iisus cuvinte.
El adeseori spunea:
La trei zile-oi învia!
Pază tare deci să pui,
Doamne, la mormântul lui,
Pân-or trece zile trei:
Nu cumva să-l fure-ai săi,
Şi poporului să-i spuie:
A-nviat!… În groapă nu e!

- Străji (grăi Pilat) n-aveţi?
Puneţi ori şi câte vreţi!
……………………………………………..
Straja dânşii o-ntăriră;
Piatra o pecetluiră!

Uneşte printr-o linie animalul şi mâncarea care-i aparţine.