CUVIOSUL GHERMAN DACO-ROMANUL
(secolele IV-V)

Cuviosul Gherman era rudă şi prieten din copilărie al Sfântului Ioan Cassian, născut pe la jumătatea secolului IV, probabil tot în “hotarele Cassienilor şi ale Peşterilor”, din eparhia Tomisului. Fiind mai vârstnic decât compatriotul său, Gherman a intrat din tinereţe în nevoinţa călugărească la una din mănăstirile existente în Tomis, Histria, Callatis sau Axiopolis. Întrucât mulţi asceţi ”sciţi” se nevoiau în peşteri, cum atestă numeroasele toponime paleocreştine de ”Peştera”, ”Peşteri”, ”Bisericuţa”, ”Biserica Omului” etc.. se crede că şi Cuviosul Gherman s-a nevoit la început într-una din aceste peşteri.

Acest ascet tomitan a fost primul părinte duhovnicesc al Sfântului Ioan Cassian, cel dintâi dascăl al său, care l-a iniţiat pe calea mântuirii spre Hristos. După o scurtă nevoinţă împreună cu prietenul său la una din mănăstirile din Dacia Pontică, Cuviosul Gherman se nevoieşte un timp cu Sfântul Ioan Cassian la Betleem (380-385), aproape de peştera Naşterii Domnului. Apoi pleacă împreună cu prietenul său în Egipt şi vizitează toate mănăstirile, sihăstriile de pe Valea Nilului şi pe sfinţii călugări anahoreţi din muntele Nitriei şi din Sinai. În anul 399, Cuviosul Gherman se stabileşte cu Ioan Cassian la Constantinopol, în preajma Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care îl iubeau atât de mult.

În anul 404, Sfântul Ioan Gură de Aur fiind exilat şi depus din scaun de împăratul Arcadie, Cuviosul Gherman, împreună cu Sfântul Ioan Cassian, se duc la Roma, spre a mijloci în favoarea marelui patriarh şi dascăl al lumii creştine, în faţa episcopului Romei Inocenţiu I. De aici nu se ştie unde s-a retras la bătrâneţe Cuviosul Gherman. El s-a săvârşit, fie la mănăstirea întemeiată de Sfântul Ioan Cassian la Marsilia, fie s-a reîntors la mănăstirea din patria sa, în Dacia Pontică, unde se crede că şi-a săvârşit călătoria acestei vieţi în primele decenii ale secolului V.

Pomenirea lui se face în fiecare an în ziua de 28 februarie.