DIN ÎNVĂŢĂTURA ORTODOXĂ - Sfântul Vasile cel Mare
Ultima actualizare la 20.06.2008
Se cuvine ca rugăciunea să fie avută în vedere înainte de toate
Partea întâia
I
Orice faptă, iubitule, şi orice cuvânt al Mântuitorului nostru Iisus Hristos este normă de pietate şi de virtute. Pentru aceasta, desigur, S-a şi întrupat, înfăţişând ca într-un tablou pentru noi pietatea şi virtutea, pentru ca privind la acest tablou să imitam fiecare, după putere, originalul (arhetipul). Căci pentru aceasta poartă însuşi corpul nostru, pentru ca să imităm şi noi, pe cât se poate, viaţa Lui. Aşadar, tu, când auzi cuvântul şi fapta Lui, să nu asculţi cu indiferenţă şi simplu, oricum ar fi, ci să pătrunzi în fondul sensurilor; să devii părtaş acelora care l-au transmis după înţelesul tainic. Pentru că, într-adevăr Marta primeşte bine pe Domnul, iar Maria se aşează lângă picioarele Lui; dar amândouă surorile aveau bunăvoinţă. Să separi acum lucrurile; Marta s-a apucat să pregătească cele necesare pentru satisfacerea trebuinţei Lui trupeşti, iar Maria s-a aşezat lângă picioarele Lui si I-a ascultat cuvintele. Deci una şi-a achitat conştiinţa faţă de ce se vedea, alta a slujit la ce nu se vedea. Pentru că într-adevăr cel prezent era şi om şi Dumnezeu, acelaşi Stăpân care a acceptat bunăvoinţa ambelor femei. Dar Marta, fiindcă era copleşită de oboseală, a rugat pe Domnul sa intervină, pentru ca sora ei s-o ajute la slujire, zicând: “Spune-i să se ridice şi să slujească cu mine”. Domnul, însă, răspunzând, i-a zis: “Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; dar un lucru trebuie; Maria, totuşi, partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea”. Fiindcă nu ne găsim aici ca să ne odihnim în paturi şi să hrănim pântecele, ci am venit ca să vă hrănim cu cuvântul adevărului şi cu întelegerea tainelor. Aşadar, pe una n-a îndepărtat-o de la lucrul ei, iar pe cealaltă a acceptat-o pentru devotament. Ia aminte acum că pentru amândoua femeile au fost pregătite două părţi; una este inferioară, fiindcă a ales pe cea corporal - şi totuşi foarte utilă - slujirea; cealaltă este superioară şi mai duhovnicească, fiindcă s-a înălţat prin întelegerea tainelor.
Tu, cel care asculţi, să iei acestea în mod duhovnicesc şi să alegi pe care o vrei. Dar dacă vrei să slujeşti, să slujeşti în numele lui Hristos. Pentru că Acesta a spus: “Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, mai mici, Mie Mi-aţi făcut”. Pentru că dacă ai primit pe străini şi ai ajutat pe săraci şi ai mângâiat pe cei în suferinţă şi ai dat ajutor celor aflaţi în stare de nevoie şi calamitate, şi ai servit pe cei bolnavi, toate acestea Hristos le primeşte ca făcute Lui însuşi. Dacă totuşi vrei să imiţi pe Maria care a lăsat slujirea trupului şi s-a ridicat la contemplarea obiectivelor duhovniceşti, să faci aceasta cu consecvenţă şi sinceritate. Lasă trupul, lasă agricultura, bucătăria şi pregătirile, şi aşează-te lângă picioarele Domnului şi ascultă cuvintele Lui, ca să devii părtaş al tainelor dumnezeirii. Pentru că (contemplarea) învăţăturii lui Iisus este mai înaltă decât slujirea trupului.
II
Ai primit deci, iubitule, exemple şi dovadă; să imiţi ceea ce vrei; poţi să devii sau slujitorul săracilor sau iubitorul învăţăturii lui Hristos. Dar dacă ai putea să le imiţi pe amândouă, din amândouă părţile vei primi roada mântuirii. Dar, primul vine cuvântul duhovnicesc, iar toate celelalte al doilea, “pentru că Maria” - spune Mântuitorul - “partea cea bună a ales”. Aşadar, dacă şi tu doreşti să fii adept al lui Hristos, să te aşezi la picioarele Lui şi să-I primeşti Evanghelia; vei lăsa acolo toată averea ta şi vei trăi fără griji; vei uita atunci chiar propriul tău corp şi astfel vei putea să urmezi învăţătura Lui, ca să imiţi pe Maria şi să câştigi cea mai înaltă mărire.
Iar când te rogi, să fii atent să nu ceri unele în locul altora şi să provoci mânia Domnului; şi să nu ceri bani, mărire lumească, putere sau orice altceva dintre cele rezultate din acestea, ci, să ceri împărăţia lui Dumnezeu, şi El îţi va procura toate cele de trebuinţă trupului, precum spune Însuşi Domnul: “Căutaţi (mai întâi) împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adauga vouă”. Iar pentru rugăciune, iubitule, există două moduri: primul este cel al preamăririi cu umilinţă, iar al doilea, care urmează acestuia, este al cererii. Aşadar, când te rogi, să nu începi
îndată cu cererea; altfel devii bănuit în privinţa intenţiei, că te rogi lui Dumnezeu constrâns de nevoie. La începutul rugăciunii, deci, uită-te pe tine însuţi, pe soţie, pe copii; lasă pământul, întinde braţele spre cer; lasă toată făptura văzută şi nevăzută şi începe să preamăreşti pe Cel care a făcut toate; iar cînd Îl preamăreşti pe Acesta, să nu-ţi rătăcească mintea încoace şi încolo, nici să nu basmeşti ca păgânii, ci să alegi din Dumnezeieştile Scripturi şi să zici: “Te binecuvintez, Doamne, Cel îndelung-răbdator, Cel fără de răutate, Care în fiecare zi ai îndurare pentru greşelile mele şi Care ne-ai dat nouă tuturor posibilitatea pocăinţei. Căci pentru aceasta treci sub tăcere şi ne ierţi, Doamne, ca să Te preamărim pe Tine, Care dai, din iubire, mântuire neamului nostru, uneori insuflând teama, alteori îndemnând, alteori folosind pe profeţi şi, în cele din urmă, cercetându-ne prin venirea Hristosului Tău. Pentru că Tu ne-ai creat pe noi, şi nu noi. Tu eşti Dumnezeul nostru”.
 |
| Sfântul Vasile cel Mare. |
III
Iar când vei preamări, după Scripturi, precum poţi, şi vei înălţa ruga către Dumnezeu, atunci să începi şi să spui, cu umilinţă: “Eu, Doamne, nu sunt vrednic să vorbesc înaintea Ta, pentru că sunt tare păcătos”. Şi chiar dacă conştiinţa ta nu te mustră încă pentru vreun rău, se cuvine să spui, totuşi, aşa, fiindcă nimeni nu este fără de păcat în afară de Dumnezeu şi pentru că, în timp ce săvârşim multe păcate, pe cele mai multe nici nu le cunoaştem. Pentru aceasta Apostolul spune: “Conştiinţa nu mă acuză de nimic, dar cu aceasta nu m-am îndreptat”, adică săvârşesc multe păcate, dar nu le sesizez. Pentru aceasta şi profetul spune: “Cine va pricepe greşelile”. Aşa încât nu vei minţi dacă te numeşti tu însuţi păcătos, pentru că păcătuieşti şi numai prin aceea că-ţi pui în gând să zici: nu sunt păcătos; aşadar, mai degrabă spune: sunt mai păcătos decât toţi, întrucât calc porunca dumnezeiască, care rânduieşte: “când veţi face toate (cele poruncite) să spuneţi: suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem”. Astfel se cuvine să ai în mintea ta totdeauna aceasta: sunt netrebnic, şi aceasta: “cu smerenie să se socotească unul pe altul mai de cinste decât el însuşi”. Aşadar, să te rogi lui Dumnezeu cu teamă şi cu umilinţă. Iar când vei adresa cuvânt de umilinţă să spui: “Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că Te-ai îndurat pentru păcatele mele şi m-ai lăsat nepedepsit până acum; pentru că eram vrednic să sufăr încă de mult nenumărate asemenea (pedepse) şi să fiu îndepărtat de la faţa Ta, dar iubirea Ta îngaduitoare s-a îndurat faţă de mine; Îţi mulţumesc, deşi nu sunt în măsură să mulţumesc îngăduinţei Tale”; iar când vei împlini pe cele două, şi preamărirea şi umilinţa, atunci să ceri ceea ce ai nevoie să ceri; dar nu bogăţie cum cereai mai înainte, nici mărire lumească nici sănătatea trupului. Căci Cel care te-a creat şi se îngrijeşte de mântuirea ta, cunoaşte ce-i trebuie fiecăruia, sănătatea sau boala; ci să ceri, aşa cum s-a poruncit, împărăţia lui Dumnezeu. Căci pentru nevoile trupului tău, precum s-a spus mai înainte, acesta se va îngriji. Pentru că Împăratul nostru este foarte exigent şi se mânie dacă cineva i-ar cere ceva fără importanţă, dacă cineva dintre noi L-ar ruga pentru lucruri ce nu se cuvin. Aşadar, în rugăciunea ta să nu-ţi arăţi disperarea, ci să ceri pentru tine lucruri vrednice de împăratul Dumnezeu. Iar când ceri cele bineplăcute lui Dumnezeu, să nu încetezi, până când vei obţine cele cerute. Căci la aceasta a facut Domnul aluzie în Evanghelie, când a spus: “Cine dintre voi, având un prieten şi se va duce la el în miez de noapte şi-i va zice: Prietene, împrumută-mă cu trei pâini, ca a venit din cale un prieten la mine şi n-am ce să-i pun înainte; iar acela, răspunzând dinăuntru, să-i zică: Nu mă da de osteneală. Acum uşa este încuiată şi copiii mei sunt în aşternut cu mine. Nu pot să mă scol să-ţi dau. Zic vouă: Chiar dacă sculându-se, nu i-ar da pentru că-i este prieten, dar, pentru îndrăzneala lui, sculându-se, îi va da cât îi trebuie”.